Majoritatea autorilor consideră zeoliții (tufurile vulcanice zeolitice) ca aditivi în furajul convențional al animalelor, în acest caz producându-se diluția nutrienților, efect dependent de cantitatea de tuf adăugată. În alte cazuri se procedează la substituția unui component din rație sau a mixturii nutritive in diferite proporții. Cunoscându-se că tuful vulcanic nu prezintă valoare nutritivă sau energetică pentru animale (cu excepția unor minerale accesibile) este evident că în această situație are loc o diluție, sărăcire a nutrienților, respectiv diminuarea energetică, în rațiile zeolitizate.

Kvashalli și colaboratorii [ cit.203] adaugă și substituie în rația broilerilor 1, 2 sau tuf vulcanic conținând 80% clinoptilolit. În primul caz obțin sporuri de 8 – 15% după 4 săptămâni, iar în al doilea de 4 – 10% . După alte 4 săptămâni sporul devine mult mai mic, mai ales prin substituire . Sivok și colaboratorii (1982) substituie 3 și 6% din concentratele destinate broilerilor, adăugând tuf zeolitic, fără însă a obține rezultate mai bune ca în variant martor. Diluția nutrienților pare a fi cauza principală a obținerii unor rezultate mai slabe la diferite categorii de animale [95].

În concepția noastră încărcarea tufului vulcanic cu nutrienți reziduali și biomasă nou formată în apele reziduale pretratate [208, 232] ar înlătura efectul de diluție și cel de reducere al nivelului energetic al rației. Tuful vulcanic zeolitic este indicat a se adăuga la o
rație bine echilibrată, într-un regim de hrănire „ ad libitum”, la animale normal dezvoltate.

Sursa: “Tufurile Vulcanice Zeolitice – proprietăți și utilizări în agricultura și protecția mediului înconjurător”. Autori: Artimon Barbat și Alexandru Marton